Cât durează, de fapt, o terapie? Un răspuns onest
Nimeni nu poate da un număr exact, dar se pot da repere reale.
Este printre primele întrebări și una dintre cele mai greu de răspuns fără să sune evaziv. Merită totuși încercat, pentru că lipsa oricărui reper descurajează mai mult decât un reper aproximativ.
De ce nu există un număr exact
Durata nu depinde de cât de gravă este problema, cum se presupune de obicei. Depinde de trei lucruri: cât de clar este obiectivul, de cât timp există tiparul și cât de accesibile sunt emoțiile de dedesubt.
O persoană care trece printr-un doliu recent poate avea nevoie de câteva luni. O persoană cu o dificultate aparent minoră, dar care ține de o relație timpurie foarte deteriorată, poate avea nevoie de mult mai mult. Intensitatea suferinței nu este un predictor bun.
Repere realiste
- Consiliere pe o situație delimitată: 6-12 ședințe. Decizie, tranziție, criză punctuală.
- Lucru pe un tipar specific: 4-9 luni, ședințe săptămânale. Anxietate, dificultăți de limită, stimă de sine.
- Proces de profunzime: peste un an. Traumă complexă, tipare relaționale vechi, doliu neprelucrat.
Aceste intervale sunt orientative și presupun un lucru important: continuitate. Ședințele la două-trei săptămâni nu produc același efect ca cele săptămânale, iar procesul se lungește disproporționat.
Cum știi că funcționează, înainte de final
Nu trebuie să aștepți luni ca să evaluezi. Câteva semne apar devreme, adesea în primele 6-8 ședințe:
- Ai un vocabular mai precis pentru ce simți.
- Reacția apare la fel, dar te recunoști în ea mai repede.
- Pauza dintre stimul și reacție se lungește, chiar și cu o secundă.
- Îți vine mai ușor să spui în cabinet ceva ce nu ai mai spus nicăieri.
Dacă după opt ședințe niciunul dintre aceste lucruri nu s-a mișcat deloc, merită discutat direct cu terapeutul. Nu este un eșec — este o informație despre potrivire sau despre direcția aleasă.
Despre finalul terapiei
Terapia nu se termină când dispar toate dificultățile. Se termină când ai instrumentele să le întâmpini singur. Este o distincție importantă, pentru că prima variantă nu se atinge niciodată complet, iar a doua se atinge frecvent.
Finalul se pregătește, nu se anunță brusc. De obicei se rărește ritmul, se verifică ce se întâmplă în intervalele mai lungi, și abia apoi se încheie.
