Bilingvismul întârzie vorbirea? Ce arată cercetarea
Un mit persistent care întârzie evaluări necesare.

Familiile bilingve primesc frecvent sfatul de a renunța la una dintre limbi, pentru a nu încurca copilul. Sfatul nu are susținere în cercetare și produce, uneori, pagube reale.
Ce arată datele
Copiii bilingvi ating reperele majore ale dezvoltării limbajului în aceleași intervale ca cei monolingvi: primele cuvinte în jurul vârstei de un an, combinații de două cuvinte în jurul vârstei de doi ani.
Vocabularul într-o singură limbă poate fi, la un moment dat, mai redus. Vocabularul total — numărând ambele limbi — este comparabil sau mai mare. Măsurarea unei singure limbi produce o imagine falsă de întârziere.
Ce este normal în bilingvism
- Amestecul limbilor în aceeași propoziție. Nu este confuzie; este o competență care apare și la adulții bilingvi.
- O limbă dominantă, care se poate schimba odată cu intrarea la grădiniță sau la școală.
- O perioadă tăcută la copiii expuși unei limbi noi — poate dura câteva luni, timp în care înțelegerea se dezvoltă înaintea producerii.
Ce nu este normal, indiferent de câte limbi aude
Aici este partea importantă, pentru că mitul bilingvismului duce frecvent la amânarea unor evaluări necesare. Următoarele semne justifică o evaluare, în orice context lingvistic:
- Nu răspunde la nume până la 12 luni.
- Nu folosește gesturi — arătat, făcut cu mâna — până la 12 luni.
- Sub 50 de cuvinte, în total, la 24 de luni.
- Nu combină două cuvinte până la 30 de luni.
- Nu este înțeles de persoane din afara familiei la 3 ani.
- Regresie: pierde cuvinte sau abilități pe care le avea. Acesta justifică întotdeauna o evaluare rapidă.
O tulburare reală de limbaj se manifestă în ambele limbi. Dacă dificultatea apare doar într-una, este cel mai probabil o chestiune de expunere, nu o tulburare.
Recomandarea practică
Nu se renunță la limba maternă. Un părinte care vorbește cu copilul într-o limbă pe care o stăpânește imperfect oferă un model lingvistic mai sărac și, mai important, pierde nuanța emoțională care există doar în limba proprie.
Regula utilă este consistența: fiecare adult păstrează o limbă, iar copilul primește un cadru clar.